Tel. 0723263072, 0724510464
office@altart.org

Copyright Fundația AltArt | All Rights Reserved

A.C.T. Democ[k]racy

//A.C.T. Democ[k]racy
A.C.T. Democ[k]racy2018-09-23T17:20:48+00:00

Project Description

A.C.T. Democ(k)racy promovează arta ca spațiu critic fundamental pentru dezbaterea viitorului democrației. Proiectul susține ideea că arta este un spațiu productiv al disensiunii pe baza căreia democrația este produsă: un spațiu pentru discuții, dezbateri, stimularea gândirii critice, imaginând simboluri și metafore ale creativității culturale și ale dinamicii sociale. Parte a unui proiect european, proiectul implică artiști, curatori, politologi, sociologi, arhitecți/urbaniști și o serie de partneri instituționali importanți din patru țări: România, Franța, Olanda și Serbia.

În 2013, AltArt a propus, prin curatorul Istvan Szakats, expoziția Occupy UBB, care a fost prezentată în luna mai la Galeria Onomatopee, Eindhoven.

În octombrie-noiembrie, AltArt a organizat expoziția GET UP, la Fabrica de Pensule. Curatoarea Ann Stouvenel (FR) a realizat o selecție de 8 artiști și grupuri de artiști internaționali și români, care îmbină intervenții urbane cu lucrări de galerie: Julien Berthier – Desene, Mircea Nicolae – Parcul Florilor, Guillaume Robert și Nicolas Coltice – Propagande, Bertille Bak – Safeguard Emergency Light System,Vlad Nancă – Home Sweet Home, BIP – Bureau d’Investigation Photographique – Kyrielle #1 – print pe hârtie, Société Générale – Over the counter.

O dată cu vernisajul expoziției, a avut loc, în 5 octombrie, seminarul internațional – ”Practicile politice cotidiene ale orașului”. Seminarul a adus laolaltă artiști, teoreticieni și cercetători din domeniul artei, antropologiei, filosofiei, urbanismului și științelor sociale. A avut loc o dezbatere cu relevanță pentru viitorul planificării sociale și urbane, care a combinat formatul de dialog între experți din România și experți invitați din alte țări cu sesiuni de întrebări/răspunsuri și discuții libere, prezentări de proiecte artistice și proiecția filmului ”My Name is Janez Jansa”. Contribuitori seminar: Ann Stouvenel (curator, FR), Anca Simionca (sociolog, RO), Norbert Petrovici (sociolog, RO) Eugen Pănescu (arhitect/urbanist, RO), Ștefan Tiron (artist, curator, RO), Freek Lomme (curator, NL), Julien Berthier (artist, FR), Dubravka Sekulić (curator, RS).

Parteneri

Implementat în 2012 – 2014 în parteneriat cu La Criée Contemporary Arts Centre Rennes, European Higher School of Art of Brittany Rennes, Onomatopee research centre Eindhoven, Fabrica de Pensule, Universitatea de Artă și Design Cluj, Kulturni Centar Beograda

Finanțat de

Uniunea Europeană – Cultura 2007 – 2013, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Ministerul Culturii

Site

http://act-democracy.eu/